duminică, 18 aprilie 2010

Daniel ... minunea cu parfum de primãvarã.

Daniel!

E numele care de vineri, 16 aprilie ( 2010 ) mi-a devenit cel mai drag.

Ochii lui sunt mari si negrii.
Am descoperit in ei dorinta de-a fi fericit, visand sa poarte stele-n palme.
Parul lui, scurt si brunet, ii da un aer de seriozitate si maturitate, desi conturul buzelor e jucaus si atat de perfect...
Imi imaginez zambetul lui, cu doua gropite in obraji si-mi tremura inima de fericire.

Cand i-am vazut pentru prima data chipul, am fost cuprinsa de-o emotie nerostita.
Parca dintr-o data, toate apele cerului s-au strans in ochii mei...
Nu le-am putut stapani...
si-au curs pe mainile tremurande, cand fericirea dansa pe melodia ei, in mine.

E atat de perfect.
Atat de simplu si... mi-e atat de drag.
De azi, toate gandurile il cuprind si pe el...
toate vacantele, toate planurile, toate taberele sau programele...
toate jocurile si scrisorile...
in toate, voi vorbi si despre Daniel.

Nici aici nu am putut pastra prea mult tacerea.
Din prima clipa in care l-am cunoscut, tanjeam de nerabdare sa am putin timp liber, sa va scriu si voua despre el.
Are 4 ani.
Scurta lui copilarie nu a fost prea senina.
Parintii nu i-au putut purta de grija, dar El a fost mereu la o lacrima distanta.
Nu stiu prea multe despre tatal lui, decat ca e alcoholic, si nu-si poate purta nici lui de grija...
iar mama lui, din ce motiv nu stiu, dar e undeva, dupa gratii...
Daniel mai are 6 frati.
Au crescut o perioada de cateva luni cu un unchi, nebun si abuzator.
El e cel mai mic dinte cei 7.
Si mi-a fost dat sa-l pot iubi.

Aveam nevoie de un rasarit... si nu stiam cum, dar tanjeam in rugaciuni dupa minuni.
Vineri, 16, le-am primit.

Sunt asa de scurte cuvintele si de pustii...
nu va pot explica ce simt acum.
In timp ce scriu, privesc la fiecare 5 scunde, poza lui Daniel.
E imbracat intr-o camasa albastra. ( Cerul l-a imbratisat din toate partile )
Nu zambeste.
Pare trist.
Langa el, piese LEGO asteapta sa fie asezate, in ceea ce pare a fi un avion.
Stiu ca acum e inconjurat de bucurie si oameni destoinici de orice lucrare buna.De aceea ma linistesc privindul.
Unii poate credeti ca are nevoie de imbratisari si jocuri.
Dar adevarul e ca, noi avem nevoie insetata de un rasarit cu ochii mari si purtatori de lumina, imbracat in albastru.

Mai mult decat are Daniel nevoie de mine, am eu nevoie de Daniel.
In el am primit raspuns la minunile atat de mult cerute...
De azi, 18 aprilie 2010, mai am un fratior.
Se numeste Daniel...
si poarta cerul pe maneci si in ochii.

Un comentariu:

STRAINA DE LUME spunea...

Cand citesc ceva care ma infioara , ma intreb " oare cine a scris aceste cuvinte? e contemporan cu mine? mai exista ?" deci simti nevoia sa sti cate ceva desprea acea persoana. Cel putin asa sunt eu. Aici si acum ma infior si ma rog pt acest copilas si pt multi altii asemenea.