sâmbătă, 13 februarie 2010

Minunea cu chip de porumbel...

E asa de intunecat coltul meu de cer, Doamne...
Azi, parca razele soarelui mi-au inconjurat fiinta cu noapte.

Sufla un vant puternic...

Ma furisez afara si ma asez incet, langa porumbelul pe care azi mi l-ai trimis.

L-am gasit de dimineata, langa geamul meu...
tremura.. nu stiu daca de tema sau de frig...
Am alergat dupa un miez de paine si putina apa.
Ne-am imprietenit, in timp ce il hraneam.
E schiop porumbelul Tau Doamne...
ii lipseste piciorul drept...
Poate durerea, ca a fost nevoit sa fie despartit de Tine, i-a frant piciorul drept...
a ramas jumatate de putere la Tine, iar cu cealalta jumatate a strabatut pamantul, pana a ajuns langa geamul meu.

E atat de frumos...
are margele de cer la gat,
poate l-ai trimis cu cerul agatat de el, sa-mi aminteasca mai curat de Vesnicie.
Ochii lui sunt tristi, dar poarta licarire de iubire...
mi-ai trimis schinteie de iubire din Iubirea Ta, in ochii lui...

Stiai de ce am nevoie azi Doamne...
de o minune...
si minunea a luat chip de porumbel...

Ma intreb, cand porumbelul Tau se va intoarce acasa, ce vei astepta de la mine...
L-ai trimis, sa ma inveti ceva...
Tu totdeauna ma inveti...
Mi-e teama, sa nu inteleg bine si clar lectia... si vizita ciudata a porumbelului sa nu primeasca rod...

Iarta-mi lacrimile..
dar nu le pot opri..
M-am indragostit de atentia ta Doamne, de dragostea si minunile Tale, fara inteles uneori pentru noi...

Iarta-mi lacrimile porumbel auriu...
ti-am stropit aripa, cand dormeai in bratele mele...
Sper sa nu te fi ranit...
Ai tresarit...
Oare sa fi auzit in lacrima aceea, chemarea Cerului, Acasa?

Mai ramai minune...
mai ramai...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ligia fii binecuvantata!!!!!E frumos ce scrii!!