vineri, 22 ianuarie 2010

Rãscumpãratã prin iubire

Șobolanii mișunau încoace și încolo prin gunoiul din fața mea, bălăcindu-se în mormânul de carne și legume stricate. Putoarea respingătoare îmi făcea greață, dar totuși, am decis să rămân acolo în slep.
Mâna mi se afunda într-o substanță cleioasă, în timp ce șobolanii o luară la goană care încotro. Simțeam că îmi pierd cunoștința în mirosul pestilențial, dar ma agățam cu toate puterile de marginea slepului în momentul în care acesta începu să se miște.
M-am pomenit în mijlocul unei mari zbuciumate de furtună. Valuri uriașe se spărgeau în jurul meu, prinzând în valtoarea lor slepul debusolat. Am încercat să mă refugiez într-un loc mai sigur, dar nu reușeam. M-am târât cât mai departe de margini pentru a scăpa de stropii grei și reci care mă plesneau din toate părțile...
Mi-am dat drumul în jos...tremurând de frig mi-am acoperit capul.
´Ce bine ar fi să mor.Cel mai bine ar fi să mor.´

Slepul se aplecă brusc într-o parte și un capăt i rămase câteva clipe suspendat în aer, făcând ca mormanul de gunoi să alunece în apă...
Am scăpat un țipăt...eram speriată. Mi-am pierdut echilibrul și simțeam cum alunec și eu odată cu el...
Instictiv am încercat să mă agăț de tot ce îmi ieșea în cale, dar nu găseam nimic destul de stabil ca să-mi împiedice căderea. Totul se scurgea odată cu mine.
Am aterizat în apa rece ca gheața, cu gunoaie în descompunere, peste tot în jurul meu, încercând să mă acopere. M-am luptat să ajung la suprafață, iar când am reușit, în sfârșit, totul se liniștise.
Am văzut un mal și am înotat într-acolo.
Când am ajuns , abia puteam să mă târăsc afară din apă, cu atâtea kilograme de gunoi atârnând de trupul meu. Am făcut câțiva pași prin nisip și m-am prăbușit epuizată. Toată pielea îmi era acoperită de răni și buboaie dezgustătoare...
Când mi-am ridicat privirea ,L-am văzut în mijlocul unui câmp.
Spicele de grâu se unduiau în bătaia vântului. Aerul era curat și plin de miresme îmbătătoare.
´Nu ,nu Te apropia de mine...nu mai face nici un pas! Rămâi acolo unde ești !´

Dar El nu ma ascultă...Mergea înainte...
Eu mă simțeam prea slăbită ca să o iau la fugă. M-am uitat la trupul meu și carnea începea să intre în descompunere și să îmi cadă de pe oase. Iar El se apriopia tot mai mult, fără să stea pe gânduri. Era deja atât de aproape că îi puteam vedea Ochii...
´O, Dumnezeule, lasă-mă să mor !´
´NU !´
se auzi o voce blândă...
Mi-am ridicat privirea și L-am văzut stând înaintea mea. O flacără mare îi ardea în locul unde îi era inima.
´Nu, preaiubita Mea !´

Cum?
Eu?
Preaiubită?...
nu meritam...nu după cum tânjisem înainte să mă țin cu orice preț de gunoiul în care trăiam...
Flacăra începu să crească, devenind tot mai mare și mai luminoasă. Apoi lumina se aprinse și începu să se apropie de mine...
Era o făptură plină de slavă și măreție, strălucind ca soarele și împrăștiind raze aurii în toate direcțiile...
´Cine ești ?´ deși sufletul meu știa prea bine cine era...
´Yahwe. El Shaddai, Jehova-mekoddishkem.El Elyon, El Olam, Elohim...´
Numele continua să curgă precum acordurile unei muzici îngerești pătrunzându-mi în sânge, umplându-mi întreaga ființa. Tremuram din tot trupul, iar friica îmi paraliza orice mișcare.
El întinse Mâna și mă atinse, iar eu am simțit aievea cum mă cuprinde căldura Lui făcând să se topească orice urmă de teamă. Mi-am lăsat privirea în jos și am descoperit că eram curată, înveșmânta-tă în haine albe.
´Deci am murit´. ´Ca să poți trăi´.
Clipind nedumerită, mi-am ridicat din nou privirea și am văzut făptura de lumină acoperită de tot gunoiul care, până nu demult, mă acoperise pe mine...
´O, nu, Dumnezeule, îmi pare rău! Îmi pare atât de rău. Voi lua mizeria mea înapoi...voi face totul...´
Dar în momentul în care mi-am întins mâna spre EL toata murdăria se topi ți L-am văzut stând înaintea mea din nou desăvârșit.
´´ Eu sunt calea, copilul Meu! Vino dupa Mine!´´

...Așa că am pășit înainte și mi-am întins mâna spre EL... Lumina m-a învăluit... am primit o putere... și mi-a umplut ființa de iubire din El...
Atunci am înțeles...
nu pentru că meritam...sau pentru că mi-am câștigat cu ceva Salvarea...

Am fost răscumpărată prin iubire !

´Acum, așa vorbește Domnul,
care te-a creat, Iacove, și Cel care te-a întocmit, ISRAELE!
Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat,
te-am chemat pe nume; ești al Meu!´

-Isaia 43:1-



( din cartea ´răscumparată prin iubire´)

p.s:imagine luatã de pe facebook

3 comentarii:

Anonim spunea...

minunata cartea.:x

Ligia Trîncă spunea...

da...
e cartea sufletului meu...

B.D. spunea...

o carte care e prea subtire ... :)