luni, 4 octombrie 2010

Porumbelul Auriu...


A trecut vara... si ti-am intalnit urmele de zbor in vant si aripile grisace cu dungi violete.
Cand te-am vazut intaia oara am ramas uimita de frumusetea ta. Priveam la alte pasari, in jur, dar tu erai unic. Mi-ai atins parul cu varful aripii si pentru un moment am simtit cu tine, libertatea. Multumesc!

A venit toamna cu frunze argintii si bulevardul nostru a imbracat un covor ruginiu... Tu continuai fidel aceleasi strazi.
Te-am vazut din nou intr-o zi innorata de noiembrie... cum te lasai purtat de vant cu aripile larg deschise. Atunci mi-am oprit pasii pentru cateva minute si te-am urmarit cu privirea, in zbor...
Oh, daca m-as darui si eu la fel trairii... cu trup si suflet, tot mai sus! Sa-mi deschid si eu aripile si sa-mi las condus zborul, de adierea Vesniciei...
Din nou te ascunzi printre cladirile posomorate... tocmai cand vroiam sa te intreb cine ti-a pus la gat acele margele de un albastru senin?

Primavara ti-am intalnit ochii, in care purtai coltul de cer pe care obisnuiai sa hoinaresti. Exista acolo bulevarde ca si la noi? ... sunt ele parfumate in miez de primavara? ... Acolo nu,nu exista strazi... pe coltul tau de cer libertatea e la ea acasa... Parfumul cel mai ales se respira deasupra norilor tai.
Tu nu esti ca ceilalti... tu ramai in preajma mea, pentru ca mereu te zaresc cand sunt fericita, cand plang, cand sunt trista sau cand zambesc... esti mereu aici si acolo chiar daca nu te vad.
Ma intreb daca nu cumva sufletul tau ma gaseste la fel de singuratica uneori, asemenea tie.
Azi, te rog sa te inalti, porumbel cu fire argintii, pana dincolo de Cer, la Creator... sa-i spui ca eu, ramul de maslin, am inverzit in speranta intalnirii cu El !

Acum e iarna...
Azi dimineata te-am gasit din nou.
In toate intalnirile noastre m-ai invatat sa-mi tin sufletul sus, sa ma daruiesc in intregime zborului... sa indragesc coltul meu de Cer si mi-ai amintit ca sunt in trecere aici.
M-ai invatat sa tai intunericul cu aripile purtatoare de lumina...

Insa azi,m-ai invatat cea mai inalta lectie de viata.
Te-am intalnit de dimineata, in timp ce asteptam autobuzul. A fost o dimineata mai rece ca de obicei. Nu ma asteptam sa te zaresc, dar erai acolo... pentru prima data, te-ai oprit in fata mea, senin, m-ai privit cateva clipe apoi te-ai aplecat umil sa culegi mana diminetii.
Atunci am observat...
Timp de patru anotimpuri ai impartit cu mine din fericirea si libertatea ta... Mi-ai incantat privirea cu frumusetea aripilor tale... ai readus speranta tocmai cand aveam nevoie... Dar azi... azi iti plimbai culorile unice prin fata ochilor mei, schiopatand... daruind fericire, speranta, un colt din coltul tau de Cer... schiopatand.
M-ai invatat ca trebuie sa daruiesc speranta din inima mea, zambete si un colt de Cer din coltul meu de Cer... sa-mi ascund durerea de dragul fericirii altora... sa traiesc daruind chiar daca plang... schiopatand.

Multumesc Porumbel Auriu...
Vei ramane Porumbelul inimii mele... chiar si schiop ... scopul existentei tale in viata mea este Perfect!

2 comentarii:

nae spunea...

Ligia,

Fie ca porumbeii cerului sa-ti imbratiseze inima parfumata cu transparenta si profunditate!

Anonim spunea...

de cand s-au scris aceste randuri...
porumbelul nu a mai aparut...

sa fie semn ca si-a indeplinit menirea?

semnez eu...
suspinul zborului in vant.