miercuri, 7 aprilie 2010

Metamorfozã

Privesc la cei de langa mine, oameni a caror scop a fost din totdeauna Cerul...
Unii tocmai isi inalta zborul, altii inca nu au facut primul pas pentru a-si lua avant... unii tocmai alearga cu privirea indreptata spre Cer, printre spini si urme sangerande ale celor care deja s-au inaltat de-aici...
Sunt atat de diferite trairile si totusi sunt pentru acelasi scop.
Eu sunt doar la inceput.
Imi privesc aripile...
Plang...
Aripile imi sunt lipite de mine... se desprind incet si greu...
Doare aceasta metamorfoza in care ma aflu...
Timp in care se produc schimbari in suflet si gand, mintea este si ea modelata.
In exterior nu se observa aceasta suferinta. Doar cei ce-mi cunosc sau impartasesc trairea o pot percepe...

Azi, am simtit lacrimile Cerului pe partea de jos a aripii stangi...
Am plans... dar toate sunt spre sfintire, chiar daca aceasta doare...
Sunt doar la inceput...
Mai am nevoie sa se lucreze la mine, Doamne!
Inca nu mi-am folosit aici aripile... inca imbratisez cu bratele, iar bratele fiind umane, uneori ranesc...
Invata-ma sa iubesc cu sufletul, cu aripile... mai mult!
Dar, Sa sti Mantuitorule!
Daca plang, nu e pentru ca imi pare rau pentru ce am pierdut sau am lasat in urma...
Daca plang e doar din pricina durerii...
Sunt linistita pe Bratul Tau Tare, stiind ca pierd pentru a castiga ceva mai pretios, ceva spre un mai bine... ceva spre sfintire!
Doamne, chiar de-ar fi sa-mi pierd aripile pentru scopul pentru care m-ai creat, o voi face!
Fiindca, nu inseamna ca nu ai zburat daca aripile tale n-au atins norii...
Poti spune ca te-ai inaltat chiar daca aripile ti-au fost frante inainte de-ati lua zborul!
Defapt.. cand inima ta bate pentru Cer, zbori... atunci nu ai neaparat nevoie de aripi!

Niciun comentariu: