marți, 25 mai 2010

Un Ecou în Întuneric

Ard untdelemn în miez de noapte şi veghez la Cuvântul Tãu, fiindcã nu aş vrea, un pas greşit, sã îmi distrugã tot ce am clãdit pânã acum cu sudoare...
Compar dorinţa Ta ( de a fi asemenea Tie ) cu lumea în care respirã pentru o vreme trupul meu...
şi rãmân rãnitã, pânã în adâncul fiinţei...
nimic nu împlinim din ce Ai spus...
Oare câtã rãbdare mai ai cu noi?
...pânã când?
Am ales sã veghez la Cuvântul Tãu, Te-am ales pe Tine. Am ales sã mã desprind de cei care merg la moarte... ( spre moarte se îndreaptã şi trupul meu dar eu merg spre viaţã ).
Din pricina eternitãţii ce mã asteaptã dincolo, aici merg calmã, cuprinsã de o bucurie, pentru "ei", ciudatã!
Port în mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte...
Dacã Te-ar cunoaşte, ar înţelege! Tu mã faci sã fiu aşa!
Timp de o clipã, mã las plutind pe aripi de vânt...
O, cât aş vrea sã mã ridice vântul pânã la Tine, sã nu mai vãd lumea aşteptând la Poarta Morţii o şansã sã mai înveţe ceva despre viaţã...

De-a lungul secolelor, ne-au privit uimiţi, în arene, cum înaintam pe nisip cântând... cu braţele întinse, ca şi cum am fi vrut sã cuprindem întreg Cerul într-o îmbrãţişare...
Mãcar noi cunoşteam pe Cel în care credeam... pentru care muream!

Ei strãbãteau strãzile labirintice ale Oraşului lor Etern, în speranţa cã vor gãsi un sanctuar al pãcii în suflete. Dar ce le poate oferi o cetate la fel de neagrã ca ei?...
la fel de plinã de idoli ca şi vieţile lor? ( pânã acolo, cã din disperare se închinau şi zeilor fãrã nume... )
Dacã Te-ar fi cunoscut...
Ai fi fost Ecoul în întunericul în care trãiau...

Oraşul Etern mai existã şi astãzi, şi este acelaşi... doar cetãţenii au venit noi...
Dar idolii şi disperarea, în întunericul ce îl înconjoarã, nu s-a schimbat... mai sunt atâţia care cautã cu disperare un sanctuar al pãcii pe strãzile labirintice! Acum nu mai murim în arene, murim de durere pentru ei !

Noi, cei care am descoperit Lumina, sã ne afundãm cu credinţã şi curaj, în noaptea Oraşului obosit...
sã ne dãm mâinile, şi chiar de-am înainta cu riscul de-a ne întoarce înapoi în arene, sã le vorbim despre Adevãr!...
Nu se poate sã nu pãtrundã o razã de speranţã... mãcar într-un suflet... şi atunci...
atunci, vom fi murit frumos!

Niciun comentariu: